În asta seara luna viseaza mai trîndava,
Ca o frumoasa care în perini s-a culcat,
Si-si mîngîie cu mîna-i usoara, în zabava,
Cînd atipeste, sînul rotund si despuiat.
Pe umeri de matase o poarta moi nametii,
Cînd moare istovita de lungul ei lesin,
Si ochii-i dusi pe albe vedenii ale vietii,
Le suie-nfloritoare spre cerul ei senin.
Si cînd ades pe lume, de-aleanul ei patrunsa,
Îsi lasa ca sa pice o lacrima ascunsa,
Doar un poet cucernic, dusman al somnului,
Ia lacrima palita, în palme o aduna
Ca pe-un opal cu ape ce licare, s-o puna
În inima, departe de ochii soarelui.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu