nimic
joi, 30 septembrie 2010
marți, 28 septembrie 2010
luni, 27 septembrie 2010
George Bacovia
Melancolie
Ce chiot, ce vaiet în toamnă...
Şi codrul sălbatec vuieşte -
Răsună-n coclauri un bucium,
Şi doina mai jalnic porneşte.
- Ascultă, tu, bine, iubito,
Nu plânge şi nu-ţi fie teamă -
Ascultă cum greu, din adâncuri,
Pământul la dânsul ne cheamă...
Ce chiot, ce vaiet în toamnă...
Şi codrul sălbatec vuieşte -
Răsună-n coclauri un bucium,
Şi doina mai jalnic porneşte.
- Ascultă, tu, bine, iubito,
Nu plânge şi nu-ţi fie teamă -
Ascultă cum greu, din adâncuri,
Pământul la dânsul ne cheamă...
George Bacovia
Obsesii
Cu gândul meu
La tine,
Am întâlnit
Aspecte similare.
Părea că eşti
Chiar tu...
Doar sufletul tău
Mai rămânea
Să difere.
Şi astfel,
Din mersul meu,
Psihologii, diverse,
Mă-ndreptau,
În marşul greu
Al străzii.
Cu gândul meu
La tine,
Am întâlnit
Aspecte similare.
Părea că eşti
Chiar tu...
Doar sufletul tău
Mai rămânea
Să difere.
Şi astfel,
Din mersul meu,
Psihologii, diverse,
Mă-ndreptau,
În marşul greu
Al străzii.
Altfel
Omul începuse să vorbească singur...
Şi totul se mişca în umbre trecătoare -
Un cer de plumb de-a pururea domnea,
Iar creierul ardea ca flacăra de soare.
Nimic. Pustiul tot mai larg părea...
Şi-n noaptea lui amară tăcuse orice cânt, -
Şi-nvineţit de gânduri, cu fruntea în pământ,
Omul începuse să vorbească singur...
Omul începuse să vorbească singur...
Şi totul se mişca în umbre trecătoare -
Un cer de plumb de-a pururea domnea,
Iar creierul ardea ca flacăra de soare.
Nimic. Pustiul tot mai larg părea...
Şi-n noaptea lui amară tăcuse orice cânt, -
Şi-nvineţit de gânduri, cu fruntea în pământ,
Omul începuse să vorbească singur...
Abonați-vă la:
Postări (Atom)