Crize
Tristă, după un copac, pe câmp
Stă luna palidă, pustie -
De vânt se clatină copacul -
Şi simt fiori de nebunie.
O umbră mormăind păşeşte...
E om... atât, şi e destul...
Şi-acum ne-om gâtui tovarăşi:
El - om flămând, eu - om sătul.
Dar vezi... m-a ocolit acuma...
El s-a temut mai mult, mai mult, - săracul...
Pe luna palidă, pustie,
De vânt se clatină copacul...
luni, 12 iulie 2010
Sacra de Birmania - Birmaneza
Istoricul si originea
Exista diferite legende legate de aparitia acestei pisici. Una dintre legende relateaza ca, aceasta rasa ar proveni dintr-o rasa de pisici sacre, care populau templul Khmer de la Lao-Tsunin, dedicat venerarii lui Tsun-Kyan-Kse, Zeita de Aur cu ochii de safir, care veghea asupra calatoriei sufletelor. Se spune ca templul era pazit de cateva sute de pisici de un alb imaculat cu ochii de culoarea chihlimbarului. In timpul unui atac asupra templului, marele preot Kittah Mun-Ha a fost ranit mortal de atacatori. Pisica sa credincioasa, Sinh, s-a asezat pe trupul muribundului, indreptandu-si privirea catre statueta de aur a zeitei, care trona in centrul templului. In timp ce privea la statueta, blana pisicii a devenit aurie, ochii albastrii, de culoarea safirului, iar cand s-a indreptat spre usa templului, labele sale s-au colorat in maron, cu exceptia partilor care atinsesera trupul preotului si care au ramas albe. Indemnati de privirea pisicii, preotii au inchis usile templului, salvandu-se astfel de la pieire. Pisica Sinh nu si-a parasit stapanul si a murit la numai sapte zile de la moartea acestuia, calauzindu-i sufletul in lumea de dincolo. Cand calugarii s-au adunat in fata zeitei pentru a alege un nou preot, au sesizat ca toate pisicile, nu demult albe, se transformasera aidoma lui Sinh. In urma acestei istorioare, Birmaneza a devenit Pisica Sacra a Birmaniei.
Din ce in ce mai multe povestiri cu privire la originea Birmanezei pretind ca aceasta s-ar fi dezvoltat in Franta. In 1919, o pereche de pisici birmaneze achizitionate de miliardarul Cornelius Vanderbilt au fost aduse in Franta din templul de la Lao-Tsun. Masculul, Maldapour, nu a rezistat calatoriei, insa femela, Sita, care era gestanta, a reusit sa ajunga cu bine in Franta, unde a si fatat. Rasa este inscrisa in Cartea de Origini Franceza inca din 1925.
In 1959, prima pereche de birmaneze ajunge in Statele Unite, iar in 1967 rasa a fost recunoscuta oficial. De atunci, Birmaneza si-a castigat popularitatea in randul iubitorilor de pisici, devenind a treia cea mai populara rasa de pisici cu parul lung, potrivit statisticilor CFA. In 1966, rasa este recunoscuta oficial si in Marea Britanie.
Aspectul exterior si dimensiunile
Birmaneza este o pisica de talie medie, musculoasa, cu o constitutie mediolina, bine porportionata si cu parul semilung. Masculii sunt mai masivi decat femelele. Capul este rotund, cu barbia bine conturata si evidentiata, botul rotund, catifelat si maxilare puternice. Ochii mari, rotunzi, dispusi usor oblic si bine distantati sunt intotdeauna de culoarea safirului. Urechile, nici prea lungi, nici prea scurte sunt dispuse distantat si usor oblic in fata. Lungimea corpului este aproximativ egala cu inaltimea. Toracele este lat si adanc. Picioarele sunt lungi, robuste, musculoase, cu labele de culoare alba. Coada este de lungime medie, stufoasa. Blana este de lungime medie spre lunga, matasoasa, neteda, cu un desen caracteristic. Blana este simpla, nefiind prevazuta cu un puf profund. Blana este de culoare bej crem sau albastruie aproape in totalitate, cu exceptia extremitatilor (urechi, nas, coada, extremitatile picioarelor) care sunt ciocolatiu inchis. Parul de culoare inchisa de la nivelul fetei formeaza o "masca". Initial, la nastere si in primele saptamani de viata, diferenta dintre cele doua nuante este putin sesizabila. Pe masura ce pisica inainteaza in varsta, diferenta devine din ce in ce mai pregnanta. Parul de la nivelul fetei este un pic mai scurt, in timp ce cel de la nivelul gatului este mai lung si mai des, formand un guler. Una dintre caracteristicile rasei sunt labele de culoare alb imaculat. Conform standardului, culoarea alba trebuie sa se termine cu o linie dreapta sau dantelata, simetrica, situata sub articulatia carpo-metacarpiana, respectiv, sub cea tarso-metatarsiana sau sub pernita metacarpiana, respectiv, metatarsiana.
Greutatea corporala, in medie, este de 4,5-8 kg.
Personalitatea
Birmanezele sunt afectuoase, devotate si extrem de curioase. Fiind foarte sociabila, Birmaneza adora compania oamenilor si nu ii prea place sa stea mult singura. Extraordinar de telepatica cu persoana cu care-si stabileste o legatura mai puternica, Birmaneza va stii intotdeauna cand sunteti veseli sau tristi si se va comporta ca atare.
Nu este prea galagioasa, miunand mai prelung numai cand "are ceva de spus"
In general, sunt putin active in casa. Pisoii sunt mai jucausi si mai vivaci, in timp ce masculii sunt mai sedentari, "activandu-se" in perioadele de calduri ale femelei. Le place sa fie alintate si rasfatate.
Relatiile cu familia si casa
Daca va doriti o pisica care nu este agresiva, adora sa stea in compania oamenilor si este foarte linistita, ar trebui sa va ganditi sa achizitionati o Birmaneza. In plus, daca v-ar placea o pisica cu parul lung, dar nu va doriti sa va pierdeti prea mult timp ingrijindu-i blana, ca in cazul unei Persane, Birmaneza este o alegere buna. Este toleranta cu alte animalute de casa si cu copiii. Convietuirea va fi mai buna in cazul in care pisoiul de Birmaneza este adoptat in jurul varstei de 5-6 luni, deoarece, pisoii de varste mai mici sunt mai speriosi.
Se adapteaza usor la viata de apartament, dar i-ar placea si viata la curte, unde s-ar putea juca in voie si s-ar catara in copaci.
Aspecte particulare
Blana Birmanezei de lungime medie nu necesita o ingrijire exagerata ca in cazul Persanei, spre exemplu. Astfel, pieptanarea si perierea de circa 2-3 ori/saptamana sunt suficiente pentru a-i mentine Birmanezei o blana ingrijita, stralucitoare si neincurcata. Birmaneza naparleste moderat si sezonier.
Birmaneza este o pisica medium activa in interiorul caminului, preferand sa lancezeasca pe canapea si sa se toaleteze. Sunt pisici extrem de curate, astfel ca in momentul in care nu se mai ingrijesc inseamna ca exista o problema reala.
Unele exemplare au tendinta de a va urma ca o umbra in momentul in care ajungeti acasa. Pot dezvolta legaturi puternice cu o anumita persoana, de care se va atasa si in care va avea incredere oarba.
Masculii se maturizeaza la diferite varste, fiind apti pentru inperechere la varsta de 12-24 luni. Femelele sunt foarte materne, dand nastere, in medie, la 3-5 pisoi/fatare. Birmaneza este o rasa tardiva, care se dezvolta lent. Pisoii se nasc deschisi la culoare. Pana la varsta de 18 luni o Birmaneza se maturizeaza, dar este posibil sa nu atinga dezvoltarea corporala maxima pana in al treilea an de viata.
Boli si afectiuni curente
Birmaneza este, per ansamblu, o pisica robusta, rezistenta si sanatoasa, cu putine probleme de ordin medical. Ca si sensibilitati, se pare ca birmaneza este predispusa afectiunilor cavitatii orale (gingivite, tartru dentar), afectiunilor oculare, sindromului vestibular, insuficientei renale si cardiopatiei hipertrofice.
Sindromul Wobbler este o afectiune mostenita, care determina un mers clatinat si tremuraturi la pisoi. Aceasta maladie se poate rezolva spontan in jurul varstei de 8-10 saptamani. Tremuraturile sunt mai pronuntate in partea posterioara a corpului, fiind antrenate in momentul in care pisoiul incearca sa merga sau sa manance. Cand animalul ramane nemiscat sau sta intins, tremuraturile se opresc, fapt ce atesta ca declansarea "crizelor" este provocata sau conditionata. Aceasta afectiune este mai evidenta in cazul masculilor mai mari, care cresc rapid. Se pare ca el ar fi produs in stadiile de mielinizare ale nervilor.
Birmanezele sunt sensibile la anestezice.
Ca idee generala, orice animalut de companie care a trecut de varsta de 7-8 ani, ar trebuie dus la medicul veterinar pentru un control de rutina si pentru un set de investigatii (ecografie, radiografie, analize de sange) pentru a-i descopri eventualele slabiciuni si pentru a incerca remedierea acestora din timp. Asta daca nu obisnuiti sa mergeti o data la 6 luni, asa cum ar trebui, sau de fiecare data cand observati modificari deosebite in starea de sanatate a animalutului dumneavoastra.
Speranta medie de viata a birmanezei este de 10-14 ani, unele exemplare fiind mai longevive si putand trai peste 15 ani.
Norvegiana de padure
Impresionanta prin aspectul sau exterior asemanator pisicilor salbatice, Norvegiana de padure se dovedeste un companion afectuos si loial, care nu este dependent de atentia stapanului ei. Norvegiana de padure este indicata persoanelor active, cu un program incarcat, intrucat aceasta este capabila sa se adapteze majoritatii circumstantelor si sa tolereze cateva ore de singuratate.
Istoricul si originea
In ciuda taliei mari si a aspectului salbatic, Norvegiana de padure nu este un descendent sau un hibrid al vreunei specii de pisica salbatica. Denumita Norsk Skogkatt (Norwegian forest cat, norvegiana de padure) in Norvegia, Norvegiana de padure este posibil sa fi ajuns in nordul Europei acum cateva sute de ani, ca descendent al pisicilor domestice introduse in Europa de catre romani. Mentiuni cu privire la pisici de talie mare, cu parul lung exista in mitologia scandinava. Din moment ce miturile scandinave au fost transmise generatiilor urmatoare prin viu grai timp de cateva sute de ani inainte de a fi consemnate in poemele Edda, undeva intre anul 800 i.Hr. si 1100 i.Hr., este foarte clar ca pisicile domestice cu parul lung au existat in Norvegia de foarte mult timp. Clima din nordul Norvegiei a oferit un test aspru acestor pisici. Numai exemplarele cele mai robuste si mai rezistente au supravietuit, astfel ca, de-a lungul secolelor, pisicile au dezvoltat constitutii robuste, blanuri impermeabile, lungi, simturi fine si instincte puternice. Primul club al pisicilor din rasa Norvegiana de padure a fost fondat in 1934, iar in 1838, primul exemplar din aceasta rasa a fost etalat intr-o expozitie felina in Oslo, Norvegia. In timpul celui de-al doilea razboi mondial, rasa a fost la un pas de a disparea, iar incrucisarea cu pisica domestica norvegiana, cu parul scurt ameninta existenta Norvegienei de padure, ca rasa pura. Dupa razboi, crescatorii de pisici din Norvegia au inceput un program de crestere si selectie pentru a salva rasa de la disparitie. Eforturile lor au fost incununate de succes, iar rasa a fost desemnata pisica nationala a Norvegiei de catre regretatul rege Olaf. Norvegienele de padure au sosit in Statele Unite in noiembrie 1979. In 1980, un grup restrans de crescatori americani si-au canalizat eforturile pentru a face posibila recunoasterea rasei de catre oficiile din nordul Americii. Astazi, rasa este recunoscuta de majoritatea asociatiilor si este a patra rasa de pisici, cu parul lung ca si popularitate, potrivit CFA (Cat Fanciers Association).
Rasa este recunoscuta de urmatoarele organizatii si oficii internationale: American Association of Cat Enthusiasts (AACE), American Cat Association (ACA), American Cat Fancier’s Association (ACFA), Canadian Cat Association (CCA), Cat Fanciers’ Association (CFA), Cat Fanciers’ Federation (CFF), The International Cat Association (TICA), United Feline Organization (UFO).
Aspectul exterior si dimensiunile
Desi exista unele similitudini intre Norvegiana de padure si rasa Maine Coon, ele sunt rase separate. Maine Coon-ul este mai mare decat norvegiana de padure, iar caracteristicile corporale ale celor doua rase sunt total diferite. Norvegiana de padure este o pisica robusta cu picioarele din spate musculoase si lungi. Corpul este de lungime medie, bine proportionat si musculos, cu pieptul adanc si o osatura puternica. Forma capului se incadreaza intr-un triunghi echilateral. Ochii sunt mari si expresivi. Urechile de dimensiuni medii, rotunde continua linia care uneste obrazul cu baza urechii. Trasatura care diferentiaza, intr-adevar, Norvegiana de padure de celelalte rase, este blana sa splendida. Blana sa dubla, deasa si lunga si "coama" regala fac ca Norvegiana de padure sa para mai mare decat este in realitate. Parul exterior impermeabil si, in mod natural, unsuros protejeaza puful profund, izolant. Numeroase smocurile de par orneaza urechile, iar labele, de asemenea, bine imbracate cu par si prevazute cu smocuri de par protejeaza picioarele felinei de gheata si zapada. Norvegienele de padure cresc destul de incet, atingand dezvoltatea deplina in jurul varstei de 5 ani. Coada este lunga si stufoasa. Tigratul (tabby) cu alb este desenul cel mai frecvent intalnit, Norvegiana de padure se gaseste intr-o gama variata de culori si desene, exceptie facand acelea care ar indica o eventuala hibridizare (desenul siamezei, culorile ciocolatiu sau liliac). Ochii pot fi in diferite nuante de verde, auriu, verde-auriu, in timp ce exemplarele albe pot avea ochi albastrii sau pot fi ceacare.
Personalitatea
Nu va lasati pacaliti de musculatura bine conturata si de infatisarea salbatica. In ciuda anilor petrecuti in salbaticie, in padurile norvegiene, sau poate chiar datorita acestora, Norvegiana de padure va prefera sa fie dezmierdata si sa se cuibareasca in bratele dumneavoastra decat sa alerge. Dragalasa, prietenoasa, ele formeaza legaturi puternice bazate pe afectiune cu companionii lor umani. Nu se sperie de nimic, adaptandu-se cu usurinta majoritatii circumstantelor si stilurilor de viata. Nu sunt pisici zgomotoase, preferand sa-si "spuna parerile" prin limbajul trupului. Vor mieuna prelung numai daca se intampla ceva total nepotrivit, cum ar fi un castron pentru mancare gol. Sunt pisici care torc puternic, putandu-le auzi dintr-o camera alaturata. Nu sunt pisici care sa va stea in brate, preferand sa se tolaneasca chiar langa dumneavoastra mai degraba decat pe dumneavoastra.
Relatiile cu familia si casa
Norvegiana de padure este medium activa in interiorul casei, vigilenta, cu capacitate de reactie si destul de independenta.
Accepta prezenta copiilor si a altor animale de companie, in special, daca creste alaturi de acestia.
In general, sunt obisnuite sa traiasca afara, fiind foarte fericite daca dispun de o curte, dar se adapteaza usor si vietii intr-un apartament. Rezista la temperaturi destul de scazute si se pare ca le place ploaia.
Norvegienele de padure sunt active si jucause, mentinandu-si acelasi temperament si ca adult. Atlete naturale, Norvegienelor de padure le place sa-si investigheze domeniul, sa se catere in varful bibliotecii sau al pomilor. Ele pot deveni animale numai de interior atata timp cat li se ofera suficient spatiu, echipament pentru catarare si multa atentie si afectiune.
Aspecte particulare
Lungimea blanii variaza in functie de anotimp. Primavara, Norvegiana de padure isi inlatura blana lunga si deasa de iarna, iar toamna, pe cea de vara, mai scurta si mai subtire. Aceasta naparlire este atat de evidenta, incat Norvegiana de padure, vara, aproape ca arata ca o pisica complet diferita, ramanandu-i doar coada stufoasa, zulufii de pe urechi si dintre pernitele degetelor care sa va reaminteasca de Norvegiana de padure din timpul iernii. In timpul perioadelor de naparlire, perierea meticuloasa, zilnica cu o perie cu dinti fini de metal este absolut necesara pentru a preveni incurcarea si matuirea parului si pentru a limita cantitatea de par depusa pe suprafetele si obiectele din casa dumneavoastra. In celelalte perioade ale anului, blana Norvegienei de padure necesita un minim de ingrijire. Perierea blanii, o data pe saptamana este, de obicei, suficienta, pentru a preveni incurcarea si pierderea luciului acesteia.
Boli si afectiuni curente
In general, Norvegienele de padure sunt niste pisici rezistente si sanatoase, care, cu o alimentatie adecvata, miscare, ingrijire medical veterinara (vaccinari, deparazitari, controale periodice, etc.) si afectiune din partea stapanului, vor fi longevive.
Nu sunt semnalate probleme de ordin gentic, specifice Norvegienei de padure. Sunt predispuse afectiunilor curente specifice felinelor in general, fara o frecventa crescuta a uneia dintre ele. Masculii nu sunt feriti de sindromul urologic felin (formarea de pietricele la nivel renal sau vezical), motiv pentru care trebuie avuta o atentie sporita asupra alimentatiei si aparitiei eventualelor dificultati de urinare.
Dupa o anumita varsta, in functie si de individ, au tendinta de a depune tartru dentar, cu predilectie pe molari si carnasiere.
Norvegienele de padure sunt foarte gurmande, fiind predispuse obezitatii. Din acest motiv este indicat, pe cat posibil, sa li se administreze o cantitate limitata si adecvata de alimente.
Ideal este ca dupa varsta de 6-8 ani, chiar daca aveti un exemplar sanatos, sa-i faceti un control de rutina si cateva investigatii (ecografie, radiografie, analize de sange si urina) pentru a depista din timp eventualele sensibilitati si pentru a incerca remedierea acestora printr-o alimentatie corespunzatoare sau cu ajutorul unui tratament adecvat.
Speranta medie de viata a Norvegienei de padure este intre 10-14 ani.
Siameza
Originara din Siam (noua Thailanda), Siameza reuseste sa se faca remarcata prin eleganta, supletea si temperamentul sau. In ciuda diferitelor incercari ale vremurilor, Siameza ramane una dintre cele mai raspandite si indragite rase de pisici din Europa. Vioiciunea si afectuozitatea sa o fac un companion captivant, care se va adapta cu usurinta la multiplele schimbari ale vietii cotidiene si de familie.
Istoricul si originea
Siameza era cunoscuta demult in Siam (noua Thailanda), fapt atestat de prezenta reprezentarilor destul de similare cu Siameza intr-un manuscris provenit din timpul Ayudhei, numele capitalei Siamului intre 1347-1767, manuscris ce se gaseste in muzeul din Bangkok si unde sunt descrise doua varietati de Siameza: una, Siameza regala (pisica regala a Siamului), supla, zvelta, cu extremitatile de un colorit mai inchis si restul de culoarea fildesului si alta varietate de culoarea ciocolatei, cu extremitatile de o tenta mai inchisa, similara Burmezei de astazi. Aceste pisici erau considerate paznicii templelor, mandria Siamului si oricine ar fi indraznit sa fure sau sa faca contrabanda cu acestea era pedepsit cu moartea.
Cunoscuta odinioara ca si pisica regala a Siamului frumoasa si fascinanta Siameza era prezenta doar la curtile regale si in templele Siamului. Exista diferite povestioare cu privire la coada in forma de carlig a Siamezei, potrivit carora printesele isi insirau pe ele inelele, iar pisica isi facea coada carlig pentru a nu exista posibilitatea de a le pierde.
Se spune ca strabismul, o alta caracteristica a primelor Siameze, se datora faptului ca aceste pisici erau paznici de nadejde ai templelor Siamului avand sarcina de a supraveghea obiectele de cult din acestea. Pentru a-si indeplinii atributiile, pisica se incolacea in jurul vaselor pretioase si nu le scapa din ochi. Multe dintre exemplarele initiale prezentau strabism convergent si anomalii ale cozii, aspecte initial acceptate de standard, dar cu timpul excluse.
In 1793, exploratorul german Simion Pallas face referiri in consemnarile sale cu privire la Siameza. Nu se cunosc cu certitudine stramosii salbatici ai Siamezei, dar asa cum reflecta ii si numele, regiunea de origine este Siamul.
Primele exemplare aparute in comparatie cu cele ce reprezinta rasa de astazi prezentau un aspect exterior mai rustic, mult apropiat de cel al tipului european, contrastul dintre coloritul extremitatilor si cel al restului corpului nefiind marcant, albastrul ochilor mai putin intens, capul mult rotunjit. Astfel, prin programele de selectie s-a reusit ameliorarea coloritului si aspectului blanii si accentuarea culorii albastre a ochilor.
Siamezele reusesc sa se faca cunoscute si ajung in Occident abia la sfarsitul secolului al XIX-lea. Primele exemplare au fost privite cu suspiciune datorita parului scurt, aspectului prea exotic pentru gustul european si a constitutiei prea fine. Doi subiecti de origine necunoscuta au fost prezentati in 1871 intr-o expozitie la Crystal Palace, Londra, aparitie ce a dus la reactii variate in lumea iubitorilor de feline. In 1885, in alta expozitie sustinuta la Crystal Palace, Siameza era premiata cu titlul de cea mai frumoasa pisica dintre cele cu par scurt. In 1890, primele exemplare de Siameza sunt importate in Statele Unite si Marea Britanie. In 1892 a fost stabilit primul standard pentru rasa Siameza de catre GCCF (Governing Council of the Cat Fancy), in Anglia. In 1914, Siamese Cat Society of America stabileste standardul rasei, fiind acceptat de catre CFA in 1927.
Siameza este acceptata de urmatoarele organizatii si oficii internationale: American Association of Cat Enthusiasts (AACE), American Cat Association (ACA), American Cat Fancier’s Association (ACFA), Canadian Cat Association (CCA), Cat Fanciers’ Association (CFA), Cat Fanciers’ Federation (CFF), The International Cat Association (TICA), Traditional Cat Association, Inc. (TCA), United Feline Organization (UFO).
Aspectul exterior si dimensiunile
Cea mai frapanta trasatura a Siamezelor (in afara ochilor lor mari si albastri) este coloritul lor caracteristic, numit colourpoint sau pointed. Astfel, corpul pisicii este intotdeauna de o nuanta mai deschisa, in timp ce extremitatile, fata, coada, urechile si labutele (points, extremitatile) sunt intotdeauna de o culoare mai inchisa. In urma unor studii s-a ajuns la concluzia ca distribuirea pigmentatiei se face si pe baza diferentei de temperatura. Astfel, extremitatile a caror temperatura este usor mai scazuta, se pigmenteaza mai accentuat.
Cat Fanciers Association (CFA) recunoaste doar patru varietati de culoare la Siameza, respectiv, seal point, blue point, chocolate point si liliac point. Cu toate acestea, alte asociatii feline accepta si alte varietati, cum ar fi: red point, cream point, cinnamon point, fawn point, tortie point, lynx point si tortie lynx point. In cadrul CFA, aceste varietati de culoare ale Siamezei sunt considerate ca apartinand unei rase distincte numita colorpoint cu parul scurt. Siameza se incadreaza in grupa pisicilor cu parul scurt. Varianta cu parul lung este considerata o rasa distincta, numita Balineza sau Javaneza, in functie de desenul blanii.
Exista doua tipuri conformationale. Siameza de expozitie este caracterizata printr-un corp alungit, elegant, zvelt, linii ascutite si rafinate si un cap alungit, ascutit, de forma conica. Urechile sunt mari proportional cu capul si ascutite, ochii oblici si migdalati, iar coada este mai groasa la baza, conica si similara unui bici.
Tipul traditional de Siameza (de asemenea cunoscut si ca Applehead) este reprezentat printr-o pisica de talie medie spre mare, robusta cu corpul musculos si o osatura puternica. Capul este mai degraba rotund decat conic, iar urechile sunt de dimensiuni medii, rotunjite la varfuri.
Personalitatea
Siamezele sunt recunoscute pentru talentul lor de a comunica cu tovarasii lor umani. Daca va doriti sa aveti parte de liniste si pace cand va intoarceti istoviti de la servici, aceasta rasa s-ar putea sa nu fie o idee prea buna. Mieunatul prelung al Siamezei poate fi un pic enervant pentru unii, dar crescatorii de Siameze apreciaza abilitatea rasei de a comunica. Siamezele sunt maiestre in manipularea afectiva a stapanului lor. Siamezele sunt sociabile si dependente de companionii lor umani. Sunt inteligente si loiale, pretinzand atentie, afectiune si implicare activa in viata lor. Daca sunt lasate singure prea des, se intristeaza si isi pierd din vivacitatea caracteristica. Odata ce v-ati creat o relatie puternica cu acestea, puteti sa fiti sigur ca veti avea un companion iubitor si devotat pe viata.
Relatiile cu familia si casa
Foarte energica, cu o capacitate mare de reactie, Siamezei ii place sa fie intotdeauna in centrul atentiei. Sociabila si afectuoasa, nu-i place sa stea singura. Se adapteaza foarte bine la viata de interior, creindu-si anumite tabieturi. Isi stabileste o relatie puternica cu unul dintre membrii familiei, pe care il va urmari necontenit, putand deveni posesiva si geloasa. Este toleranta cu alte animalute de companie si cu copiii, atata timp cat simte ca ea este cea mai importanta. Aspecte particulare
Siamezele au nevoie de o minima ingrijire. Blana lor este foarte scurta, deasa si aderenta la corp, fara substrat de puf. Piepatanul lor favorit este chiar mana dumneavoastra, care se mangaie bland corpul. De asemenea, puteti utiliza o perie cu peri de cauciuc, astfel ca periindu-le o data pe saptamana le veti mentine blanita curata si lucioasa. Siameza este o pisica care naparleste moderat.
Boli si afectiuni curente
Siamezele sunt, in general, pisici sanatoase, dar, ca si in cazul altor rase pure, la unele linii au fost constatate anumite perdispozitii genetice. Unele Siameze sunt predispuse gingivitelor, amiloidozei (boala distrofica a ficatului) si cardiopatiilor.
Cu o alimentatie adecvata, miscare, ingrijire medical veterinara (vaccinari, deparazitari, controale periodice, etc.) si afectiune din partea stapanului, Siamezele vor fi longevive.
Siamezele sunt tinta afectiunilor curente specifice felinelor in general, fara o frecventa crescuta a uneia dintre ele. Masculii nu sunt feriti de sindromul urologic felin (formarea de pietricele la nivel renal sau vezical), motiv pentru care trebuie avuta o atentie sporita asupra alimentatiei si aparitiei eventualelor dificultati de urinare.
Dupa o anumita varsta, in functie si de individ, au tendinta de a depune tartru dentar, cu predilectie pe molari si carnasiere.
Ideal este ca dupa varsta de 6-8 ani, chiar daca aveti un exemplar sanatos, sa-i faceti un control de rutina si cateva investigatii (ecografie, radiografie, analize de sange si urina) pentru a depista din timp eventualele sensibilitati si pentru a incerca remedierea acestora printr-o alimentatie corespunzatoare sau cu ajutorul unui tratament adecvat.
Speranta medie de viata a Siamezei este de 12-15 ani.
Cats
Imposibil sa nu va surprinda prin aspectul sau exterior, Sphynx-ul este, intr-adevar lipsit de par, sau mai bine spus, corpul sau este acoperit doar de un puf foarte fin. In ciuda acestui aspect, Sphynx-ul este o pisica robusta si rezistenta, afectuoasa si jucausa, un adevarat animalut de companie.
Istoricul si originea
In ultimii circa o suta de ani, pisoi fara par au aparut spontan printre puii fatati de diferite pisici domestice cu parul scurt. Aceasta mutatie naturala, spontana pare a fi una relativ obisnuita, din moment ce pisici fara par a fost descoperite in Canda, Franta, Mexic, Rusia, Australia si in Statele Unite. Totusi, multe dintre aceste linii nu au fost niciodata perfectionate.
Primul program oficial de selectie al rasei a debutat in anii '60, in Canada, cand o pereche de pisici domestice cu parul scurt au dat anstere unui pisoi fara par. In 1970, Cat Fanciers Association (CFA), a acordat "pisicii canadiene fara par" statutul de rasa provizorie. Cu toate acestea, in anul urmator, CFA ii anuleaza statutul provizoriu datorita problemelor de sanatate aparute si a dificultatilor de crestere. La momentul respectiv se credea ca gena asociata cu lipsa parului era letala.
Sphynx-ul pe care il stim noi astazi a aparut in 1975, cand proprietarii unei ferme din Minnesota, familia Pearson, au descoperit ca pisica lor cu parul scurt, Jezabelle, a dat nastere unui pisoi fara par, pe care l-au numit Epidermis. In 1976, se naste un alt pisoi fara par, numit Dermis. Cele doua pisicute fara par sunt cedate crescatorului Kim Mueske, din Oregon, care le-a utilizat la crearea rasei.
Denumirea de "Sphynx" a fost aleasa dupa numele marelui sfinx din Giza.
In 1983, o crescatoare canadiana, Shirley Smith ii trimite doi pisoi Dr. Hugo Hernandez in Olanda. Dr. Hernandez a imprecheat cele doua exemplare, numite Punkie si Paloma, pana la obtinut Devon rex-ul. Descendentii acestor pisici, alaturi de descendentii pisicilor Pearson, au constituit fondul de creere al sphynx-ului de astazi. In februarie 1998, Sphynx-ul a fost acceptat de catre CFA in baza sa de date si se fac eforturi sustinute de castiga statutul provizoriu in CFA.
Aspectul exterior si dimensiunile
Odata ce reusiti sa treceti peste socul vederii unei pisici "goale", veti constata ca aceasta rasa are si alte trasaturi distinctive. Sphynx-ii sunt pisici de talie medie, cu un corp mai mult lung decat lat, musculos si bine proportionat. Pieptul este adanc si bine imbracat de musculatura. Abdomenul este proeminent, dar nu ca de batracian. Capul este triunghiular, cu colturile rotunjite, mai mult lung decat lat, cu craniul rotunjit si fruntea usor plata. Maxilarele sunt proeminente, iar barbia este puternica si bine evidentiata. Urechile sunt mari si late asemanatoare antenelor parabolice, lipsite de par pe fata lor interna. Nasul este scurt, acoperit cu piele de aceeasi culoare cu cea de pe corp. Ochii mari, ovali, de forma lamaiei, usor oblici, bine distantati, expresivi, sunt de culoare in concordanta cu cea a parului, dar pot fi si verzi. Gatul este lung, subtire si musculos. Coada sa este lunga si subtire, conica. Picioarele sunt lungi, zvelte si cu musculatura bine evidentiata. Gambele sunt de lungime medie, subtiri, dar cu osatura puternica. Labele sunt ovale, cu degete lungi si pernite groase. In realitate, Sphynx-ul nu are pielea mai cutata decat oricare alta pisica. Toate pisicile au pielea lasata, cutat, pielea pisicii fiind cea mai subtire in comparatie cu celelalte animale domestice, si, de asemenea, cea mai elastica. De fapt, este mult mai usor sa observi aceste cute la o pisica fara par.
In ciuda asteptarilor dumneavoastra, Sphynx-ul, doar pare ca nu ar avea par. Pielea sa este acoperita cu puf extrem de fin, care aduce cu textura pielii de caprioara.
Sphynx-ul se gaseste in diferite varietati de culori si modele, dar culoarea exacta este, cateodata, dificil de determinat la o pisica fara par, astfel ca, in cadrul expozitiilor feline, nu se acorda puncte sau animalul nu este penalizat din cauza coloritului.
Greutatea corporala a Sphynx-ului este cuprinsa intre 3,5-7 kg, masculii fiind mai robusti.
Personalitatea
Sphynx-ul este un animalut de companie afectuos si jucaus. Sunt pisici sociabile, agile si extrem de curioase, fiind innebunite dupa compania omului sau a altor animalute de companie. Sphynx-ul este o parte maimuta, o parte caine, o parte copil si o alta parte pisica, prezentand trasaturi de caracter specifice fiecareia. Sa spui ca Sphynx-ul este ager si plin de viata este doar o afirmatie modesta; ele vor efectua acrobatii aeriene similar maimutelor din varful usii sau bibliotecii. Devotate si loiale, isi vor urma stapanul peste tot, dand din coada similar cainelui si torcand necontenit. Isi vor intampina stapanul cand acesta ajunge acasa si sunt foarte vorbarete. Sphynx-ul are nevoie de atentia dumneavoastra neconditionata si este la fel de neastamparat si dragalas ca si copiii.
Se spune ca Sphynx-ii sunt campioni la tors. Le place sa fie rasfatati si nu se dau inlaturi de la o partida buna de joaca.
Sunt medium active, cu o capacitate medie de reactie, extrem de curioase si agile. Rabdator si docil, Sphynx-ul este animalul perfect de companie.
Relatiile cu familia si casa
Sunt pisici extrem de sociabile tolerand fara prea mari straduinte alte animalute de casa. Prietenos si afectuos, Sphynx-ul va indragi copiii din prima clipa. Cauta cu precadere atentie din partea stapanului, placandu-i sa doarma in bratele sau in patul acestuia.
Aspecte particulare
Sphinx-ii sunt exclusiv pisici de interior deoarece ei au o protectie diminuata fata de factorii de mediu, neplacandu-le sa lancezeasca pe suprafetele reci.
Temperatura lor corporala este cu un grad sau doua mai mare in comparatie cu celelalte pisici si au o capacitate extraordinara de a compensa pierderea de caldura.
Sphynx-ii au o pozitie caracteristica, in statiune, ridicand unul dintre membrele din fata.
Pisoii se nasc acoperiti de un puf fin, pe care il inlatura cand devin adulti. Culorile si modelele blanii pot fi, uneori, greu sesizabile la adulti. Sphynx-ii pot prezenta toate varietatile de culoare. Sphynx-ul necesita o ingrijire saptamanala. Unghiile trebuie scurtate cand este necesar. Sphynx-ul trebuie sa fie imbaiat o data pe saptamana, dar trebuie sa utilizati intotdeauna numai produse speciale pentru pisici. Pisicile sunt foarte sensibile, astfel ca este foarte important sa utilizati numai produsele adresate acestora. Este important sa il uscati cu un prosop imediat dupa imbaiere si nu trebuie sa ii permiteti sa stea in frig sau sa iasa afara.
Urechile trebuie si ele sa fie curatate o data pe saptamana cu ajutorul betisoarelor igienice. Urechea trebuie curatata dinspre exterior spre interior. Daca nu ati mai facut acest lucru pana acum, medicul dumneavoastra veterinar va va invata.
Retineti ca Sphynx-ul este o pisica, exclusiv, de interior. Pielea lor este extrem de sensibila datorita lipsei de par, fiind predispusi arsurilor solare.
Boli si afectiuni curente
In ciuda lipsei sale de par care i-ar putea conferi o mai mica protectie fata de factorii de mediu si fata de diversi agenti patogeni, Sphynx-ul este o rasa rezistenta si sanatoasa cu putine probleme de ordin medical. Ca si in cazul altor rase, aceste pisici sunt predispuse afectiunilor cavitatii orale (gingivite, tartru dentar), alergiilor pielii, iar in cazul masculilor trebuie acordata o atentie suplimentara eventualelor probleme urinare.
Sphynx-ul nu trebuie expus schimbarilor bruste de temperatura, precum nu trebuie expus la temperaturi extreme, prea scazute sau prea crescute, fiind predispus arsurilor solare sau degeraturilor.
Ca si maladii de ordin genetic, in literatura de specialitate nu se relateaza vreo sensibilitate specifica.
Aidoma altor rase, odata cu inaintarea in varsta, respectiv, dupa varsta de 6-8 ani, este imperios necesar un control de rutina al animalutului dumneavoastra, control insotit de cateva investigatii (ecografie, radiografie, analize de sange si de urina) pentru a depista din timp a eventualele sensibilitati individuale si pentru incercarea instituirii unei diete sau a unui tratament adecvat.
Speranta medie de viata la Spyhnx este de 9-15 ani.
duminică, 11 iulie 2010
Abonați-vă la:
Postări (Atom)